Ce este aderența la tratament?

În medicină, aderența la tratament descrie gradul în care pacientul urmează în mod corect sfatul medicului. Cel mai frecvent, se referă la medicație sau la respectarea prescripției de medicamente, dar se poate aplica și în alte situații, cum ar fi utilizarea dispozitivelor medicale, auto-îngrijire, exerciții auto-direcționate sau sesiuni de terapie.

Termen relativ nou, aderența la tratament însumează și o serie de factori psiho-socio-culturali care includ: sistemul medical, factorii familiali, culturali, comportamentul pacientului, prestaţia medicului și relația dintre medic și pacient (o relație pozitivă este cel mai important factor în îmbunătățirea aderenței la tratament)

Pe plan mondial, neaderența la tratament este un obstacol major în calea furnizării eficiente a serviciilor de sănătate.

Estimările din 2003 ale Organizației Mondiale a Sănătății au arătat că aproximativ 50% dintre pacienții cu boli cronice care trăiesc în țările dezvoltate urmează recomandări de tratament cu rate deosebit de scăzute de aderență la terapii pentru astm, diabet și hipertensiune.

Se consideră că există obstacole majore în calea aderenței la tratament, care includ:

• complexitatea regimurilor moderne de medicație
• slaba „alfabetizare în materie de sănătate” și neînțelegerea beneficiilor tratamentului
• apariția unor efecte secundare nediscriminatorii
• satisfacția slabă a tratamentului
• costul medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală
• comunicarea necorespunzătoare sau lipsa de încredere dintre pacient și furnizorul de servicii de sănătate.

Eforturile de îmbunătățire a respectării aderenței la tratament au vizat:

• simplificarea ambalării medicamentelor
• furnizarea memento-urilor eficiente pentru medicamente
• îmbunătățirea educației pacientului
• limitarea numărului de medicamente prescrise simultan

Studiile arată o mare variație în ceea ce privește caracteristicile și efectele intervențiilor pentru a îmbunătăți aderența la tratament. Este încă neclar modul în care aderența poate fi îmbunătățită în mod consecvent pentru a promova efectele importante din punct de vedere clinic.

În acest context, se impune o implementare eficientă a managementului aderenței la tratament și de asemenea, o cooperare a tuturor celor implicați pentru a crește rata de aderență la tratament.

Ce este inerția clinică?

Inerția clinică este definită ca eșecul de a iniția sau intensifica tratamentele necesare la timp, în contextul unor dovezi obiective ale unor afecțiuni nemanageriate corespunzător și în prezența unor ghiduri clinice clare.

Printre factorii care stau la baza inerției clinice se numără:

• factori care țin de pacient
• factori care țin de medic, precum preferința pentru status quo pentru a evita incertitudinile și riscul sau probleme legate de comunicarea cu pacientul
• obstacole legate de sistemul medical, precum lipsa de infrastructură sau facilități pentru monitorizarea corectă a afecțiunilor
• o combinație de factori

Inerția clinică este un factor major care contribuie la un management neadecvat al afecțiunii la pacienți cu diabet zaharat, hipertensiune, dislipidemii, depresie, afecțiuni cardiovasculare și altele.

Studii recente sugerează că inerția clinică legată de managementul diabetului, hipertensiunii și dislipidemiilor ar contribui la până la 80% din infarcturi și accidente vasculare cerebrale în Statele Unite. În consecință, inerția clinică este o cauză importantă a potențialelor efecte adverse prevenibile asociate asistenței medicale și costurilor sporite ale asistenței medicale.