Pune intrebarea potrivita!| Campanie impotriva stigmatizarii pacientilor cu cancer pulmonar

Pune intrebarea potrivita!| Campanie impotriva stigmatizarii pacientilor cu cancer pulmonar

‘Pune intrebarea potrivita!’ este o campanie nou lansata de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), care are ca scop schimbarea perceptiilor si atitudinilor legate de cancerul pulmonar si se concentreaza pe eliminarea stigmatizarii si invinovatirii pacientilor.

In Romania, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer si este pe primul loc in topul deceselor cauzate de cancer aceasta maladie.

“Stigmatizarea implica faptul ca unii oameni merita sa se imbolnaveasca. Acest lucru este gresit, pentru ca fiecare bolnav merita aceeasi compasiune si grija, fara exceptie. Pacientii cu cancer pulmonar merita mai mult decat sa fie discriminati. Intrebarea potrivita nu ar trebui sa aiba nimic de-a face cu eventualul trecut de fumator al pacientilor. Fiecare pacient merita sa fie tratat cu aceeasi compasiune si sustinere, indiferent de trecutul sau. Campania ‘Pune intrebarea potrivita’ isi propune sa schimbe aceasta perspectiva, de la ‘ai fumat?’ la ‘cum te pot ajuta?”, scrie intr-un comunicat al Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

Principalele obiective ale campaniei includ: reducerea stigmatizarii, educarea publicului cu privire la complexitatea cancerului pulmonar, incurajarea empatiei si a sprijinului fata de pacienti, cresterea constientizarii, dar si promovarea diagnosticarii timpurii.

De asemenea, pacientii trebuie incurajati sa se adreseze medicului de la primele simptome si sa efectueze controale regulate.

“Ne dorim ca pacientii cu cancer pulmonar sa fie diagnosticati in 45 de zile, nu in 3 – 6 luni, sa nu mai fie invinovatiti ca au fumat si sa fie tratati in cele mai bune conditii si cu cele mai bune tratamente. Decalajul dintre Romania si Europa civilizata in ceea ce priveste accesul la cele mai noi tratamente si la cele mai noi investigatii este de 5 – 6 ani. In continuare vom face presiune constructiva asupra autoritatilor pentru a elimina aceasta discrepanta dintre noi si restul pacientilor europeni si a avea egalitate de sanse cu acestia”, a declarat Cezar Irimia, presedinte FABC.