Eveniment medical 2020

„Zilele educației medicale” – ediția a XIII-a, 25-29 martie, 2020, Bucuresti

„Zilele Educației Medicale” este un proiect național ce se desfășoară în cadrul departamentului SCOME (Standing Comittee on Medical Education) din cadrul Federației Asociațiilor Societăților Studenților în Medicină din România, fiind inițiat la nivel local în 2008 de către SSMB și implementat apoi la nivel național, în universitățile de medicină partenere din Cluj, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov. În cadrul SSMB acesta se află la cea de-a XIII-a ediție.
 
Proiectul oferă studenților oportunitatea de a avea acces la o educație complementară ariei curriculare standard, sporind implicarea lor în activități ce țin de formarea lor profesională pe termen lung.
 
Pe parcursul celor 5 zile în care se desfășoară proiectul 400 de participanți vor avea acces în mod gratuit la diverse activități științifice.
 

Beneficiarii proiectului

Acest proiect se adresează studenților la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și voluntarilor „Zilele Educației Medicale” care vor participa la organizarea proiectului.

Scopul și obiectivele proiectului

„Zilele Educației Medicale” își propune orientarea pe plan profesional a studenților  la medicină prin intermediul unor evenimente cu caracter științific.

Scopul principal al acestui proiect este organizarea a numeroase workshopuri și conferințe cu teme medicale, ce vor veni în completarea programei universitare, dar și a activităților de educație medicală, pentru încurajarea lucrului în echipă și dezvoltarea profesională.